În săptămâna 19- 23 februarie 2024 Biroul de tineret al Arhiepiscopiei Clujului și ATCOR CLUJ au organizat o serie de activități pentru copii cu vârste între 8- 12 ani.
Cei peste 50 de participanți la activități au avut parte de un program plin cu jocuri de grup sau pe perechi, cu activități practice și bineînțeles cu discuții tematice pentru a-i ajuta pe Calea Credinței.
15 voluntari au ajutat la susținerea atelierelor de brățări împletite cu ațe sau cu noduri, la confecționarea unor figuri de origami sau a coșurilor împletite,confecționarea unor felicitări cu figuri din quilling și au fost cei mai iubiți coechipieri la jocuri.
În cele 5 ore de program oferite zilnic, am inclus jocuri de grup mai mare sau mai mic, activitate practică (atelier), vizita la unele Muzee din oraș iar dintre temele abordate la discuțiile duhovnicești au fost Minunile Maicii Domnului și icoanele ei tămăduitoare, discuții despre îngeri și confecționarea unui îngeraș, viața și minunile sfântului Nicolae și a sfinților doctori fără de arginți Chir și Ioan. Dintre jocurile ce au fost organizate și le-au plăcut copiilor amintim Rechinul și peștișorii, pasarea mingei pe sus- pe jos, dă-mi dă-mi, Cine sunt eu (cu bilețelul lipit pe frunte), superbingo autograf.
Ca invitați speciali ne-am bucurat de prezența pr Andrei Pop și a lui Radu Bugeac, persoană nevăzătoare, care ne-a bucurat cu povești, iar în ultima zi am vizitat Muzeul Farmaciei, proaspăt renovat și redeschis aici la Cluj, de unde am aflat destul de multe și am văzut lucruri interesante.
Activitățile de vacanță au luat sfârșit prin organizarea, în ziua de vineri, a unui Campionat de jocuri de societate pentru categoria 8-12 ani, la care copiii puteau alege dintre șah, bingo (clasic sau 3D), spedy wors, dix it, activity, catan.
Copii au exersat de bună seamă, în această săptămână răbdarea, altruismul, bunătatea, milostenia ( au adus fructe sau gustări pe care le-au împărțit cu toată lumea) și au încercat să facă cât mai multe cu mâinile lor. În unele zile, cu ajutorul voluntarilor am cântat cântece folk.

